Inca o cronica de vacanta

Iar aveam ganduri de abandon pentru aceasta tentativa de blog, da' tocmai ce am fost intr-o vacanta cel putin interesanta si m-am gandit ca e un mijloc practic de a impartasi si altora din experientele traite.

Asadar, am planuit noi indelung o vacanta pentru vara anului 2010 in mult laudata Croatie. Am parcurs pe internet o gramada de materiale despre Croatia si am concluzionat ca destinatia cu pricina e mai mult o destinatie pentru turism "on your own", nu organizat, cu multe locuri de vizitat, nepotrivita stationarii indelungate intr-o singura locatie (cel putin la un prim contact).

1. Am plecat inspre Turnu Severin din Brasov in data de 30 august, pe culoarul Rucar - Bran. Drumul a fost parcurs fara probleme, pe o sosea foarte buna, doar cu putin stres cauzat neveste-mii (care a fost sofer in tara) in imprejurimile Craiovei de teribilistii "soferi" olteni.

P.S.: Brasovul ne-a impresionat foarte placut, are o urbanizare moderna, europeana, cu un aer cosmopolit, cu multe restaurante cochete in zona centrala, parcuri si alte detalii care ii mai reduc din apartenenta mioritica.

2. Dupa-amiaza am trecut granita in Serbia in ideea de a ajunge ptr. un prim popas in localitatea Čačak, dar la putina vreme am aflat cam care-i treaba cu Serbia: toata tara e un mare santier, sunt intr-o perioada de refaceri/imbunatatiri a infrastructurii existente. Pentru viitor este foarte bine, insa acum circulatia prin aceasta tara e un mic cosmar, sunt multe puncte unde se lucreaza si traficul se desfasoara intrermitent pe cate o singura banda. Dar asta ar fi doar partea roz a mini-cosmarului, daca n-ar fi si puncte unde circulatia este efectiv oprita, fara indicarea unei optiuni de ocolire a portiunii respective, ceea ce te determina sa intrebi localnicii (amabili, dar complet "english user un-friendly", cel mult "ruski tavarasci drujeski" sau cum s-o zice, zona e full de homo sovieticus) despre o cale de iesire.

O faza haioasa a fost cand am intrebat in engleza un nene despre o cale de continuare a traseului dorit in momentul in care dadusem peste un astfel de santier nesemnalizat cu vreo pancarta explicativa, iar acesta ne-a raspuns taraganat: "Sunceti din Romania ?", dupa care au urmat si alti cetateni cu o exprimare similara intr-o limba romana stricata, cu expresii de genul "mergeti drept inaince, dupa care intoarceti in loc si tat spre dreapta mergeti ...". La un moment dat am vazut un indicator pe care scria "Timok valley" si ne-am adus aminte ca la scoala am invatat despre romanii din valea Timocului, un fel de rude arhaice de-ale noastre, numiti vlahi de catre sarbi. Dupa multe ocoluri pe niste drumuri sarbesti de tara, ce-i drept asfaltate candva, dar surprinzator de inguste, cu o latime aproximativa de maxim 3,5 - 4 m (in conditiile unei circulatii din ambele sensuri), am reusit sa ajungem doar pana intr-un mic targ numit Paraćin unde am innoptat.

A doua zi am continuat in aceeasi nota de complicatii pe drum care s-au repetat, evident, si la intoarcere cand am intrebat chiar pe un sef de santier daca e vreo cale de ocolire a barierei care bloca drumul, raspunsul primit fiind ca putem trece linistiti, doar sa avem grija sa mergem "piano, piano ..." - urmau vreo 7 km de drum ingustat din cauza unor santuri proaspat sapate. Intr-un final, am ajuns si la granita cu Muntenegru, tara mult mai mica, dar cu sosele parca putin mai bune, chiar daca si aici e plin de santiere.

In concluzie, Serbia e o tara trista, cenusie, cu un popor vizibil mai sarac (o spun si statisticile oficiale), dar un mare santier de unde, in vreo 3 ani (estimez eu), va deveni o tara cu o infrastructura moderna, adaptata vremurilor actuale. Nu regret experienta sarbeasca, dar nu am de gand sa o repet, decat poate peste cativa ani cand va putea fi tranzitata pe eventuale autostrazi. Acum inteleg de ce multi romani, mai ales din partea de vest a Romaniei, prefera sa mearga in Croatia prin Ungaria, acolo existand autostrada din Budapesta pana pe coasta dalmata. De fapt, merita efortul de a traversa Romania chiar si pentru romanii din celelalte zone pentru a merge pe traseul ungar, asta insemnand parcurgerea Croatiei in sens invers celui in care am facut-o noi.

3. Ziua de 31 august a fost dedicata traversarii Muntenegrului, unde tin sa contrazic zvonistica despre dificultatea serpentinelor, drumul este specific unei zone muntoase, dar nu foarte greu de parcurs. La fel, multe santiere, dar totusi erau pancarte care dadeau indicatii despre metoda de ocolire. A, peisajul din muntii nostri e mai frumos, in Muntenegru e destul de stancos si cam putin impadurit, cel putin in zona prin care am trecut inspre litoral. Mult laudatul defileu al raului Tara nu s-a aflat in traseul nostru, asa ca nu pot confirma povestile despre acel loc extraordinar. La final, se trece prin tunelul Sozina lung de 4 km, de o calitate exemplara, scutind astfel traversarea pe serpentine a unui intreg munte, iar la iesire apare, superb, marea.

In tara peisajul e destul de saracacios si, in mare parte, santieristic, dar litoralul, cu statiunea cea mai importanta Kotor, este frumos si cosmopolit. Seara ne-am cazat in Petrovac, unde incepeam sa simtim aroma de statiune mediteraneana, chiar daca 70 - 80% dintre turisti sunt de origine sovietica.

4. Pe 1 septembrie am continuat traseul adriatic, oprind pentru o scurta vizita in Kotor - fosta cetate (ca multe alte statiuni), cu un sarm deosebit de orasel medieval conservat si adaptat foarte frumos vremurilor actuale, cu multe terase si magazine cochete de suveniruri, turisti in general vestici care se plimba si fac poze, lenevesc pe la terase, yachturi ancorate in port, atmosfera de vacanta ...

Dupa amiaza am plecat inspre zona Dubrovnik, seara am poposit pentru 3 zile intr-o mica localitate numita Cavtat, despre care ulterior am descoperit ca era putin mai "cu staif", cu multi turisti vestici mai in varsta, dar banosi, cu yachturi bengoase ancorate in port ... In scurt timp ne-am cazat la o pensiune, de unde, in zilele ce-au urmat, ne-am deplasat pana in Dubrovnik pentru a-l vizita, am facut o mica excursie cu vaporasul in insulele din zona ...

Dubrovnikul mi s-a parut cam prea laudat pentru ce ofera. Intr-adevar, e o fosta cetate medievala foarte bine pastrata si ingrijita, dar destul de aglomerata chiar si la final de sezon, cu multe terase si baruri cochet integrate pe stradutele inguste ale cetatii (de fapt ca in multe alte statiuni foste cetati). E frumos de vizitat intr-o zi, cred ca daca as fi stat mai mult m-as fi plictisit. Cetatea e principala atractie a statiunii, stilul medieval e sarmant pentru o scurta vizita si cateva poze.

Cum spuneam, am facut si o mini-croaziera prin insulele zonei, nu foarte interesanta precum facusem in Turcia cu ceva ani in urma, dar, una peste alta, a fost o zi placuta. Insulele sunt in mare parte pietroase, dar acoperite cu o vegetatie bogata, de un verde intens si populate cu pasari si alte animalute. Unele au faleze spectaculoase, cu stanci care se ridica semet deasupra apei de smarald.

.














5. Pe 4 septembrie am plecat mai departe de-a lungul coastei pana in Trogir, unde am stationat din nou vreo 4 zile. Pe drum am vizitat si Splitul cu palatul lui Diocletian.

Orasul Split e o localitate marisoara cu multe blocuri, nu prea a arata a statiune de coasta, doar zona cu palatul lui Diocletian e bine amenajata (ca si celelalte cetati de la Adriatica), dar ingropata in kitsch, mare parte a palatului a fost refacuta conform descoperirilor arheologice si accentuata latura comerciala pana la agresivitate, sunt enorm de multe tarabe cu "suveniruri", era facut si un fel de "teatru scurt" cu un imparat roman care venea cu garda in piata unde tinea un discurs pentru turisti ... in fine, se vedea deranjant intentia de a vinde cate ceva turistilor.

Trogirul s-a dovedit o alegere foarte buna, cazarea a fost excelenta (am gasit un apartament format din living care includea o bucatarie complet utilata, dormitor si o terasa cu vedere spre golf, numai buna de servit cafeluta de dimineata - de fapt cam toata coasta adriaticii este destinata turismului la pensiuni), a fost un bun punct de plecare inspre alte destinatii de interes din zona, in fiecare seara am luat masa la diferite terase din deja obisnuita cetate de statiune adriatica, am prins si cateva zile de plaja aproape de Trogir pe o mica plaja foarte romantica ...

O destinatie speciala a fost parcul national KRKA aflat la vreo suta de kilometri distanta de Trogir, pe care l-am vizitat intr-o zi. Acest parc, impreuna cu parcul Plitvice, sunt, dupa mine, cele mai frumoase locuri din Croatia. Atmosfera este EFECTIV de basm, de basm rusesc despre zanele apelor, a caror imparatie este vreo mlastina fermecata. O sa las imaginile sa vorbeasca de la sine.

6. Pe 8 septembrie am continuat traseul spre Zagreb, cu oprire in parcul Plitvice pentru vizitarea acestei minunatii. Pe langa frumusetea peisajului, totul surprinde prin curatenie, eficienta si diversitatea serviciilor oferite publicului vizitator (personal deosebit de atent, pliante explicative a traseelor din parc, mijloacele de transport aferente, restaurante, toalete, cosuri de gunoi pe fiecare traseu ...), preturi de bun simt ... practic te simti ca intr-o poveste. La fel, pozele sunt cele mai indicate pentru a transmite ceea ce am trait acolo (expresia "am vazut" mi se pare complet inadecvata).

7. A urmat capitala Zagreb in data de 9 septembrie, dupa innoptarea in targusorul Karlovac la o pensiune pustie. Zagreb a fost o surpriza neasteptat de placuta (cel putin la inceput), e un mic orasel care RESPIRA turism, curatenia este exemplara, facilitatile turistice sunt ca la carte, poti gasi foarte usor puncte informative de unde poti lua niste hartulii care te ghideaza in vizitarea principalelor obiective, sunt terase pline de viata, parcuri, cladiri vechi dar perfect intretinute, magazine imbietoare ... ce mai, e "ca-n Germania" :). Si e un oras cu vreo 800.000 de locuitori, desi din ceea ce vezi pe strada parca ar fi maxim 300.000, asa-i de lejer. Se vede de la o posta stilul aproape occidental de viata, dar, totusi, sunt tot balcanici, deci undeva trebuie sa dea cu bata-n balta.

Cand am ajuns in oras ne-am dus direct in zona centrala, care prezenta interes pentru o vizita rapida. E cam greu de gasit un loc de parcare, aglomeratie mare, asa ca, vazand la un colt de strada un semn cu parcare cu plata, am intrat si am parcat, cu gandul ca vom plati la intoarcere. Am mers linistiti sa ne plimbam, ne-am oprit si la o terasa, dupa care ne-am intors agale in parcarea cu pricina si ... aici ... SOC !!! - masina ioc ! Am incercat sa ne pastram luciditatea, desi perspectiva era foarte sumbra. Ne-am gandit ca, probabil, parcasem pe un loc rezervat si ne-au saltat masina. Spre usurarea noastra, chiar asa se intamplase. Dupa ce ne-am agitat o vreme sa aflam acest raspuns si unde sa apelam pentru recuperarea masinii, Simona a avut ideea castigatoare: sa sunam la un centru de informatii turistice, de unde am primit indicatii cum sa mergem la parcarea unde sunt duse masinile ridicate. Am mers acolo si o persoana de la un ghiseu ne-a aratat pe ecran poze cu masina noastra drept dovada a faptului ca parcasem pe un loc privat. Acum urmeaza partea balcanica a croatilor: in tot orasul, datorita ponderii importante pe care o are turismul in viata lor, cam tot ce inseamna panou informativ are textul scris in tzanshpe limbi, mai putin in cazul acelei parcari ghinioniste, unde erau niste tablite care spuneau ... niscai stuff in slava, din care inteleg doar ei. Parca erau special puse acolo ca sa te poata taxa ulterior la recuperarea masinii saltate. Si povestea balcanica a urmat si la parcarea de masini sechestrate, unde cel de la ghiseu ne-a spus foarte amabil ca pentru recuperarea masinii trebuie achitata la ei o taxa echivaland vreo 70 euro, fara anuntarea Politiei, "pentru a scapa de alte formalitati". La ghiseul mai sus amintit era coada de turisti straini in aceeasi situatie cu noi :) Situatia nu avea alternativa, deci, evident, am platit cu zambetul pe buze, rasufland usurati ca am reintrat in posesia masinii :D

8. Seara, dupa vizita Zagrebului care ne-a impresionat foarte placut, dupa pierderea masinii si reintrarea in posesie - fapt care ne-a cam panicat, dupa micul cosmar Belgrad - Turnu Severin, dupa niste vamesi sarbi cam afumati si plictisiti, dupa portiunea de drum Turnu Severin - Orsova aflata in stadiu de santier, cu circulatie alteranta pentru cele 2 sensuri de mers (ocolul prin Orsova era damblaua mea, au iesit toate "la fix": am ajuns noaptea dupa 12, iar a doua zi la plecare era ceata :)) ) am reusit sa ne cazam si sa ne putem "relaxa".

Tragand linie: a fost o vacanta de la agonie la extaz & back, nerecomandata cardiacilor (poate doar celor dornici de aventura), am vazut frumuseti unice, ne-am bucurat de cateva zile de plaja pe niste plaje exotice la inceput de toamna, dar parca efortul si doza de risc au fost cam mari. Daca, prin absurd, intr-o perioada viitoare ar fi realegem destinatia Croatia, am merge ca tot omul cu scaun la cap prin Ungaria, pe niste drumuri civilizate, pentru ca traseul nostru a fost ales cu o viziune romantica asupra vietii, oferindu-ne prea multe elemente de imprevizibil. Intr-un fel, a fost si un castig, pentru ca am putut afla "the hard way" despre niste zone relativ necunoscute (Serbia si Muntenegru), decat din ce era pe internet si acolo erau mai mult chestii "de bine".

Mai multe poze din calatorie aici: http://picasaweb.google.com/tazulete/2010#

H2CO3 ... CaCO3 ... sau totul e chimie

Azi, in toaleta firmei, am descoperit urmatorul produs dedicat curateniei.



M-a frapat denumirea, care se aseamana izbitor cu o binecunoscuta bautura "racoritoare".


Probabil ca ambele contin elemente chimice similare ... nutritive, evident.

Lume, lume ! Veniti sa faceti poze cu maimuta … sau maimutele

Cand sa spun ca mai rau nu se poate, realitatea mi-a tras o palma peste ochi. Trecand pe bulivar inspre zona Tiglina, am vazut noi dovezi ale imbecilitatii supreme de care da dovada mandrul nostru bobor (in fine, imbecilitate la prima vedere, de fapt cine stie ce interese de 2 lei sunt implicate). Pe scuarul de pe axul central al strazii, in timpuri de mult uitate d.p.d.v. al bunului simt (chiar daca si atunci sufeream de alte “bube”), erau cultivate flori, iarba si alte plante care schimbau cat de cat aspectul cenusiu al satului muncitoresc. Ei, acum ne-a palit dorinta de exotism si au fost adusi niste palmieri in genul celor de pe litoral care au fost plantati in niste ghivece asezate ordonat in zona mai sus mentionata. In ton cu timpurile actuale, cand nimeni nu mai este interesat de natura, iarba a decis sa-si ia talpasita, lasand un teren arid, potrivit la fix arborilor exotici. Poate de asta au si fost adusi, in ideea ca desertificarea tot o sa vina, de ce sa nu fim pregatiti ? Sa-i oferim conditii optime, sa-i demonstram ca suntem un popor primitor, sa o asteptam cu paine, sare si … palmieri. Sau poate fac parte dintr-un stralucit program turistic, prin care turistii straini, in loc sa mearga in zone exotice indepartate, pot veni aici unde vor gasi acelasi exotism cautat – vegetatie desertica, primate peste tot … Pana la urma e spre bine, cand ne-o pali o foame zdravana pe strada o sa putem rupe vreo curmala din copac …